Folosim cookies - acestea ne ajută să îţi oferim o experienţă online mai bună.
Folosind acest website, accepţi că putem salva şi accesa cookies pe aparatul tău.

Regulile casei

Regulile forumurilor şi moderatorii

Suntem foarte mândri de comunitatea HT, în special de spiritul şi activitatea de pe forumuri. Pe forumurile Hattrick există un număr de moderatori (Mod-) care îi ajută pe utilizatori dar se şi asigură că toate forumurile sunt plăcute pentru cei care le folosesc. Pe forumuri se aplică regulile generale de bun-simţ, dar şi anumite reguli care au scopul de a păstra o atmosferă placută. Unele forumuri au reguli suplimentare specifice lor, care se găsesc întotdeauna în subiectul sticky din acel forum. Moderatorii au autoritatea de a folosi diferite tipuri de pedepse, de la avertismente până la suspendarea de pe forumuri.

GameMasterii au drepturi de moderare şi se pot ocupa de cazurile grave (care pot duce până la excluderea utilizatorului din joc). Reţineţi că dacă aveţi pachetul "Supporter" nu înseamnă că veţi fi ocoliţi în ceea ce priveşte consecinţele incălcării regulamentului, iar pachetul "Supporter" nu va fi returnat într-o astfel de situaţie.

Apelurile la deciziile Moderatorilor pot fi adresate Moderatorilor Seniori, iar deciziile acestora nu mai pot fi contestate. Reţineţi că pedepsele acordate iniţial pot fi mărite sau reduse.

În zona de Forumuri din Hattrick trebuie să urmaţi regulile interne Hattrick. În plus, sunt interzise:



- Spam-ul (postări multiple ale aceluiaşi mesaj).
- Bumping-ul (răspunsul inutil la subiectul deschis de voi sau de altcineva pentru a-l ridica în lista de thread-uri sau a promova conţinutul acestuia).
- Provocările şi trolling-ul (mesaj scris într-un mod provocator care ar putea să incite la o reacţie agresivă a interlocutorului).
- Folosirea înjurăturilor sau a limbajului obscen.
- Atacurile rasiste, discriminatorii sexual sau atacurile la persoană; atacurile asupra unei anumite naţiuni sau religii.
- Discuţiile politice şi despre religii.
- Acuzaţiile de trişare (folosiţi pagina Raportează trişori).
- Promovarea sau cererile de ajutor referitoare la: software pirat, CD-key-uri pentru asemenea software, torrente şi/sau stream-uri pentru evenimente (sportive).
- Uzurparea calităţii de oficial Hattrick.
- Discutarea deciziilor luate de oficiali în legătură cu un anume utilizator sau caz sau publicarea corespondenţei cu oficialii HT, fără un acord prealabil.
- Folosirea unui forum cu activitate redusă pe post de forum al unei federaţii. Forumurile ligilor sunt menite să promoveze comunicarea între membrii acelor ligi; vizitatorii sunt bineveniți, însă nu este permisă folosirea forumurilor pentru discuții irelevante.

Forumurile federaţiilor
Forumurile federaţiilor (care sunt o facilitate a pachetului "Supporter") reprezintă o parte oarecum privată a Hattrick, în care membrii federaţiilor pot discuta despre orice doresc şi într-o anumită măsură îşi pot seta propriile reguli. În federaţii sunt totuşi interzise:
- mesajele despre chestiuni considerate ilegale (incluzând link-uri către materiale ilegale, precum şi ameninţările în viaţa reală)
- folosirea federaţiilor ca platforme pentru discursuri instigatoare la ură
- organizarea şi plănuirea atacurilor sau provocărilor la adresa altor utilizatori, inclusiv a Oficialilor Hattrick
- publicarea corespondenţei cu staff-ul fără permisiunea expresă a Oficialilor Hattrick

Pentru alte probleme de comportament, preşedinţii federaţiilor au puterea de a administra fiecare situaţie în parte. Aceştia pot şterge mesajele considerate nepotrivite, pot îndepărta din federaţie anumiţi utilizatori şi pot numi moderatori ai federaţiei care să-i ajute în păstrarea ordinii pe forumul federaţiei. Ca membru, poţi de asemenea părăsi oricând o federaţie pentru a evita amplificarea unui conflict.
 
Server 071